Efectul
Va fi având ea, media, multe păcate (dinăuntru şi dinafară privind, găsesc că are chiar foarte, foarte multe!; dar nicidecum mai multe decât societatea în care funcţionează!!). Dar… Iată că, deunăzi, un actor de şuşe (după cum numesc “genul” înşişi actorii), minor (deşi mare la trup), dintre pălmaşii mărunţei şi adesea destul de săraci (cu duhul) din industria divertismentului autohton (industrie care tinde a deveni un fel de creier al naţiei), pălmaşi ridicaţi la rang de semivedete, muri. Bolnav de gripă porcină/ nouă, muri (relativ tânăr) – Dumnezeu să-l ierte şi să-i aline pe cei rămaşi în urma-i! –, nu altfel decât cei peste 70 de alţi români care s-au prăpădit din această cauză. Actor de şuşe fiind, a fost primul care a devenit, pe acest fond oricum îngrijorător, subiect (şi nu numai la televiziunea pentru care a prestat) de divertisment funebru. S-ar părea că dintre informaţiile astfel mixate (despre Moarte, inclusiv cele clintind în adâncurile mentalului mitul “mortului tânăr”, despre gripa nouă, despre cine-a fost, despre cine-ar fi putut fi, despre cârcoteli, despre reluări etc.) publicul (probabil că cel lesne sugestibil – cel care iese pe străzi când i se cere sau care votează la foc automat pe cine trebuie) a ales în primul rând ce avea nevoie. Iar astfel a apărut efectul (benefic) numit “Tecuceanu” (dacă ar fi avut un sens contrar, malefic, s-ar fi numit, fireşte, “efect de turmă”): “românii au început să se vaccineze”! După (probabile) surse, numărul persoanelor vaccinate zilnic (la nivel de Bucureşti) ar fi crescut chiar de 10 ori. “Efectul Tecuceanu” de la noi, este, de altfel, o altă formă a “Efectului Kylie”, benefic (ce s-a manifestat la scară mondială în urmă cu 3 ani), înrudit însă fiind, în esenţă, şi cu efectul Placebo, şi cu efectul Pavlov…
L.D. Clement, 8 ianuarie 2010
